sâmbătă, 10 martie 2012

Un personaj din milioane de suflete


 Text apărut în revista "Cuvântul", februarie 2008, sub conducerea lui Răzvan Ţupa. În vara lui 2008 a fost luată de Sorin Antohi, dispărând toată structura anterioară, inclusiv rubrica mea ("Cuvântul Basarabiei"), pe care Răzvan o inaugurase cu mine în vara lui 2007. Las comentariile pe seama cititorilor...


Un personaj din milioane de suflete


Nu-s vinovat c-am îndârjit şacalii
când am răcnit cu sufletul durut
că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii
şi că urăsc hotarul de la Prut.
(Andrei Ciurunga, Nu-s vinovat faţă de ţara mea)

Dacă n-aş fi terminat recent de redactat o antologie de texte semnate de prestigioşi cercetători ai regimurilor totalitare, dacă n-aş fi trăit ca şi când aş fi retrăit oroarea comunistă şi nazistă în detalii peste care, îndeobşte, se trece destul de lejer în profitul unor generalizări cu pretenţii de teorii... poate că nu i-aş fi lăsat de astă dată de-o parte pe conducătorii zilelor noastre, cu tot cu organele lor de Agitprop şi Securitate care continuă să ne amestece în malaxorul diversiunii.
Istoria (istoria lor!) stă cu noi la masă, tăcută sau ne hărţuieşte, uneori lucidă şi parcă mereu nedreaptă, parşivă şi cinică, îţi ajunge nu doar până sub ochi, ci chiar în computer, în Inbox, pe Messenger, în telefon, în faţa porţii... se hrăneşte din propria-i mişcare, este mai abilă decât orice ficţiune, decât orice 1984. Mizeria zilnică, magma aceasta căreia încearcă unii să-i dea forme înainte chiar de a se produce... ne transformă viaţa intimă în ceea ce deja prinde consistenţă de „dosar”. Se lucrează concomitent şi „democratic” la conspirarea crimelor comunismului, se năduşeşte din greu la intimidarea unor nimeni politici şi sociali care nu „greşesc” faţă de societatea în care, de altfel, sunt marginali, decât prin aceea că au naivitatea&inconştienţa de a-şi dori să fie liberi. Dacă nu înţelegem mecanismele psihologice pe care mizează şi se bazează un regim ideologic, dincolo de sfârşiturile-i oficiale şi oficioase, nu putem surprinde amploarea criminalităţii sale. Nu poţi developa teroarea, spaima, nedreptatea, macabrul care învăluiesc „date” istorice, dacă nu încerci să te pui în pielea personajului istoric (uneori, el are un milion, două sau chiar şase milioane de suflete, câte a avut Marea Foamete instrumentată de Moscova!), spunându-ţi că este posibil să fii tu în locul lui într-o zi pe care o credeai obişnuită... Dacă n-ai înţeles asta, n-ai priceput mai nimic. O să fii mereu tentat să crezi că li s-a/ li se întâmplă, mereu, altora. De exemplu, data de 29 iunie 1940. Cunoaştem referinţa strict evenimenţială, dar cum se încarcă ea atunci când ne gândim că socotind din chiar acea zi au fost lichidaţi sau deportaţi în Siberia aproximativ un milion de basarabeni? Desigur, cifrele nu pot fi niciodată definitive... Însă, putem încerca să reconsiderăm perspectivele umorale din care suntem tentaţi să îi privim, chiar să îi judecăm. Pentru a face asta, ar trebui să recunoaştem că propaganda ideologică ne-a lucrat subliminal, or, câţi dintre noi suntem pregătiţi să o facem? Ar trebui să înţelegem suferinţa celui asemenea nouă ca să putem deveni empatici cu cel de departe – cronologic şi/sau spaţial – îngropat sau supravieţuitor al unui regim politic similar. (Vasile Gafencu, membru al Sfatului Ţării, a murit în 1942 în GULAG, iar fiul său – Valeriu, student la Drept, la Iaşi, arestat în anul morţii tatălui său, s-a stins în 1952 în puşcăria politică românească; a fost denumit „sfântul temniţelor”, pentru nivelul curăţiei spirituale şi sufleteşti la care a ajuns. Înainte de a muri, legionarul şi-a cedat doza de hidrazidă care i se administra pentru TBC unui coleg de celulă evreu. Pastorul Wurmbrandt a supravieţuit, a lăsat mărturie... Învăţătorul Eufimie Goma a făcut Siberia, dar a scăpat şi a reuşit să-şi aducă familia în România, unde fiul său Paul a devenit unul dintre cei mai temuţi „duşmani ai poporului”. Exemplele pot continua cu sutele de mii.) Dar cum putem realiza asemănarea dacă nu înţelegem diferenţa? Basarabenii au fost ocupaţi de regimul sovietic, românii de dincoace au fost ocupaţi de un regim comunist de tip sovietic. Românii basarabeni au fost dislocaţi, deportaţi, arestaţi, executaţi, deznaţionalizaţi, luaţi din ţara, localitatea, căminul lor; li s-a luat limba, s-a încercat distrugerea fiinţei lor culturale. Românii de-aici au fost supuşi unui regim la care ne place să ne raportăm făcând trimiteri la „literatura de specialiate”, pentru că noi am suferit destul, chiar mai mult ca alţii (noi am avut şi rezistenţă armată anticomunistă etc.), iar acum trebuie să privim înainte ş.a.m.d. În Basarabia sovietizată proiectul ideologic a aplicat tăvălugul anihilării identităţii naţionale, asupra noastră a acţionat la turaţie maximă rotiţa reeducării la scară naţională.
Omeneşte şi româneşte vorbind – în cazul în care nu ne-am spălat de tot pe creier –, când un basarabean spune că este român nu-i replici flegmatic, din vârful peniţei eurointegrate, că are accent rusesc şi să mai stea un secol la coadă pentru cetăţenia română, ci el este demn de toată compasiunea noastră frăţească.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu