marți, 17 iulie 2012

„Dac-ar face plopul pere și răchita micșunele...”

... Am fi o nație de doctori!
Să fie clar: când copiezi un paragraf din cartea altcuiva, fără a încadra cu ghilimele, fără trimiteri în note de subsol sau de sfârșit de capitol se numește plagiat. Un plagiat ”ușor”, neintenționat, în sensul că poate fi o scăpare. Asta când e vorba de o frază. Neintenția se poate datora grabei, oboselii sau lipsei de instruire școlară. Acest din urmă aspect a dobândit cote îngrijorătoare în ultimii ani. Să mă explic. Cunosc mulți absolvenți de facultate care practică pe scară largă croitoria de acest gen. O fac ca și când ar respira. I-ai prins cu mâța-n sac, îi creditezi inițial, le explici, ei dau recunoscători din cap (deși unii sunt doctoranzi ori au obținut deja doctoratul), fie că sunt mai tineri decât tine, fie că experiența lor în cercetare și în scris e „cam” zero, deși vor să fie doctori. Și... constați cu proxima ocazie că nu au înțeles nimic. Pentru ei nu există latura morală, etică a meseriei sau a vocației (pentru că vocația le este la fel de străină). 
Cazul Ponta nu face decât să îmi confirme temerile: sistemul de învățământ (incluzând mașinăria de acordare a doctoratelor) este la pământ. Toată nebunia cursei doctoratelor este o fată morgana. Pentru că nu este revelatorul nivelului nostru înalt de pregătire, așa cum nu de puține ori ne lăudăm. Când Ponta a copiat în lucrarea lui zeci de pagini din cartea altcuiva, de-a oabla, fără folosirea semnelor citării, fără note de subsol, se numește că a plagiat. Intenționat sau nu, când e vorba de o teză de doctorat, nu mai contează. Să nu știi că trebuie să folosești critic bibliografia nu te recomandă pentru doctorat. Poate să fie vorba și despre opera tatălui tău, nu ”doar” a coordonatorului. Coordonatorul tezei lui Ponta își imaginează că poate face el ce vrea, în afara regulilor academice universale? Nu, nu poate. Gestul apărării lui Ponta în felul în care a făcut-o îl descalifică total.
Un alt aspect, la fel de grav și nefast, îl reprezintă folosirea cazurilor de plagiat ca șantaj politic. Dacă am avea profesioniști dincolo de orice suspiciune de intrigă politică în toate comisiile (de acordare, de verificare etc.) nu ar trebui să fim în situația în care tocmai ne aflăm. Pentru că, plagiatul este o practică încetățenită la noi, și în loc să mergem la cauzele „fenomenului”, îl folosim ca armă când nu ne convine adversarul. 
Citeam pe blogul poetului Liviu Ioan Stoiciu, foarte activ în susținerea USL, că Ponta nu a plagiat. Pentru că... are bibliografie la sfârșitul lucrării. Dumnezeule! La dl Stoiciu, mai treacă-meargă, să zicem că e poet și nu prea are treabă cu folosirea aparatului critic într-o lucrare de specialitate (deși asta nu îl scuză!), dar prof. univ. Zoe Petre? De la care eu și multe generații de studenți am învățat meserie? Cum poți avea credibilitate politică dacă la bătrânețe îți bați joc de principiile meseriei tale? 
Asta e o întrebare pentru toată intelectualitatea aruncată în războiul politic. 
Ar trebui luați la verificări toți deștepții din politică, de ambe sexe, vorba lui Paul Goma, care s-au împăunat în CV cu doctoratul și cu studiile lor nemaipomenite. Dar, vorba ceea, cine să îi verifice? Tot aceia care le-au acordat doctoratele (sau prietenii acestora)?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu