Prea târziu...

Pseudojurnal  (de caniculă)

Scriu repede, la cald, ca să nu uit expresiile folosite de Nicolae Manolescu, invitat la Realitatea TV, în emisiunea "Oamenii Realităţii"... Nu ştiu când a început, dar iată ce mi-au auzit urechile (şi-mi aud în continuare, pe măsură ce scriu):

Eu ţin la Ion Iliescu... el este singurul - a revenit şi a rectificat - hai să nu spun singurul, aproape... singurul dintre oamenii politici care este sincer... Şi dă-i şi luptă... De ce? Pentru că el ce gândeşte aia spune, deci: este cinstit. Şi nu a profitat personal niciodată de pe urma statutului... (Îmi reverberează expresia "sărac şi curat"... oare nu Iliescu însuşi o folosise cu referire la sine?)

După ce, atenţie!, mai înainte spusese cu un sfert de gură că domnul Iliescu a greşit când a protejat structurile vechiului regim, chiar Securitatea... că, sigur, fiind el aşa bun şi cinstit, şi-a protejat oamenii (din partid? din structuri?), asta este explicaţia pentru promovarea politicienilor care ne-au nenorocit după 1990.

Când Paul Goma i-a reproşat că i-a luat un interviu lui Ion Iliescu imediat după mineriada din iunie 1990, în care l-a mai şi numit Om (cu literă mare)... Nicolae Manolescu s-a supărat. De ce? Că minţea Goma? Păi, nu este adevărat că luând interviu unui individ responsabil moral de război civil,de crime al căror sânge încă nu se spălase de pe asfaltul Bucureştiului, ÎL LEGITIMEZI pe acela? Detaliul "Om" este deja o chestiune greu de acceptat la un intelectual...

Dar legitimarea lui Ion Iliescu este ceva ce nu se poate şterge. Şi, iată, azi, 10 august 2013, Nicolae Manolescu vorbeşte senin, pe un ton şăgalnic, despre Ion Iliescu, confirmând fără dubiu că Goma avea dreptate!

Paul Goma, 1978, în exil

O altă "idee"... că Ion Iliescu a fost în decembrie 1989 singura soluţie viabilă. Mai mult, pentru întărirea aserţiunii, îl aduce în discuţie pe Stănculescu, alt personaj important, citându-l: În decembrie 1989 eu am avut puterea, puteam să pun pe cine voiam. Şi, continuă N.M., dar nu mai ştiu dacă-l cita de data asta pe Stănculescu: Cine ar fi putut fi în locul lui, îl vedeaţi pe Coposu?

(În spatele lui Corneliu Coposu, rânjetul spectral al lui Virgil Măgureanu... Dar intelectualii opozanţi şi disidenţi unde erau?...)

Sumedenie de lucruri haioase a spus N. Manolescu astă-seară, mă gândesc că multă românime s-a hlizit satisfăcută, pentru că s-a recunoscut în marea gândire rezistentă-prin-cultură... să nu se supere prietenii care l-au votat pe Iliescu...)  

Pe finalul emisiunii, invitatul a tras un dos de palmă, colocvial foarte, şi fraierilor care susţin conservarea memoriei, a istoriei, a patrimoniului în România. Proştii ăştia de noi, care vrem ca Ţara Moţilor să nu fie distrusă, n-am aflat cum este cu progresul în istorie. Încă n-am ajuns la lecţia aia cu revoluţia industrială... Ne spune dl Manolescu, dumnealui se pricepe la toate - la literatură, fără discuţie, la şisturi, la cianuri, dar ce spui de fotbal sau de armată şi securitate (a fost membru în Comisia parlamentară pentru apărare), la dosare (de Securitate). Este şi autorul unor sintagme care au impus linii directoare în politica editorială, precum: "Adio, domnule Goma!" etc. etc. 

Piaţa Universităţii, 1990, foto: Răzvan Milca

Când eu şi colegii mei de facultate strigam "Jos Iliescu!", în Piaţa Victoriei (fără să ştiu atunci, în ianuarie-februarie 1990, că "partidele istorice" erau infiltrate de "structuri"), apoi în Piaţa Universităţii "Jos comunismul!", "Jos noua cenzură!" domnii intelectuali de frunte, maturizaţi (în rău) înainte de 1989, îşi dădeau silinţa să se aranjeze, fiecare după facultăţi, şi să legitimeze noua putere. Putere care, prin Iliescu, ne împingea cu camioanele şi cu armate de "muncitori"  în plan secund, urlând în megafoane şi în tehnica operativă pentru a ne acoperi vocile: Şi studenţii sunt cu noi!

De aceea nu cred în iniţiativele de genul "cazului Vişinescu". Un astfel de caz ar fi fost credibil şi binevenit dacă acum 20 de ani s-ar fi gândit un proces al comunismului, care să fi presupus identificarea şi judecarea structurilor sistemului. Azi, trimiterea în judecată a lui Vişinescu ar fi fost o rămăşiţă, o urmare firească. Altfel, ceea ce se întâmplă este o mare minciună, o mare păcăleală. Pe mine nu mă bucură că un individ abject, ce inspiră o milă perversă la cei 88 de ani ai lui, este dat în judecată pentru crime. Aşa cum nu m-am bucurat, ci m-am scârbit, m-am speriat, când am văzut execuţia cuplului Ceauşescu. Aşa cum pseudoprocesul Ceauşeştilor n-a făcut decât să legitimeze noua putere şi să camufleze structurile de partid şi securiste, aşa procesul lui Vişinescu - în cazul în care va avea loc - nu poate fi confundat cu procesul comunismului. După ce Vişinescu va primi o condamnare cu suspendare, pe motiv de vârstă, lumea se va întoarce la crimele şi silicoanele din ştirile de la ora 5, va uita de procesul comunismului şi de mult-invocata demnitate (naţională). Procesul lui Vişinescu nu va dovedi decât că nu suntem în stare să rupem pisica în două, să ne separăm de rău, să facem lucruri temeinice, că nu suntem capabili de rigoare conceptuală. O dovadă în plus: mentalitatea de tip Nicolae Manolescu.

La aşa intelectualitate, aşa "societate civilă"!

Amin!