cât de adâncă este corupţia (din noi)?

Zilele astea sunt pe primul rând la ştiri şi medicii corupţi (spun ei, cei din presă, de parcă asta ar fi vreo noutate pentru noi, nu înţeleg de ce "a devenit" o noutate pentru procurori abia acum). Dar ei sunt corupţi - mental, moral, profesional, de zeci de ani, ca noi toţi, cu variaţii ce ţin de greutatea/ relevanţa meseriei la nivel social. 

Cum ieri s-au împlinit 12 ani de când a intrat în lume şi în viaţa mea Pavel-Ştefan, mi-am amintit, amar, pe fondul "ştirilor" de la TV, de însemnările mele triste din perioada spitalizării (28 august-26 sept. 2001). Nu ştiu ce şi cât s-a schimbat în ultimii 12 ani în maternităţi. Las aici mici fragmente (şi nu cele mai drastice, pentru că sunt prea personale), cu limbajul frust al consemnării pe marginea unui pat împuţit de spital, ale cărui cearceafuri erau schimbate numai dacă băgai bani în buzunarul asistentelor şi infirmierelor. Un coşmar pe care fufele televizuale, aşa-numitele vipuri, nu au cum să îl înţeleagă. 

Opinia publică este împărţită în două tabere evidente: 1. cei care spun: Salariile medicilor sunt neconforme cu statutul medicului, deci, nu este corupţie ca un pacient să-i fie recunoscător celui care i-a salvat sau prelungit viaţa; 2. cei care spun: Şi noi o ducem greu, dar nouă nu ne pune nimeni bacşiş în palmă.

Ambele "viziuni" sunt greşite, din punctul meu de vedere. Din mai multe raţiuni:

1. Orice meserie (cu precădere medicii, profesorii-învăţătorii, preoţii, cercetătorii, ofiţerii - adică mai ales cei ce pot accede la titlul de elită a societăţii) se face, ideal, din vocaţie. Aşadar, nu cel căruia te adresezi are vreo obligaţie (alta decât morală) faţă de tine, ci, tu, "cel chemat" ai obligaţii faţă de ceilalţi. Pentru că medicina nu este o simplă meserie, ci şi o artă.

2. Ce s-a întâmplat cu Jurământul lui Hipocrat? Cred că a devenit o simplă sintagmă a limbii de lemn în "epocă de aur". Iar medicii, în marea lor majoritate, ca mentalitate de grup, nişte afacerişti, pe care nu-i mai atinge fiorul vocaţiei, talentului şi artei lor. De aceea simţim nevoia să îi zeificăm pe puţinii medici care mai întrunesc calităţile specifice.

3. Întrebare retorică: De unde spaima noastră (naţională!) de medic? S-a încetăţenit expresia: Să te ferească Dumnezeu de doctor şi de popă! Cu trimitere directă la marea poftă de căpătuială a celor două categorii pe spinarea amărăştenilor. Dar putem la fel de bine să strigăm în cor: Să te ferească sfântul să ajungi pe mâna judecătorilor! Cu trimitere la abrupta corupţie morală în care se scaldă justiţia noastră!

4. Medicii români, cu rare excepţii, nu cunosc umilitatea. Cred despre ei înşişi că sunt deasupra muritorilor, în consecinţă, sunt sarcastici, necuviincioşi, superiori, ameninţători cu pacienţii şi cu rudele lor. Pe scurt: au comportament neprofesionist. Dacă vrei să înţelegi ce se întâmplă cu tine (sau cu ruda ta aflată în spital) cel mai adesea nu vei primi un răspuns sau ţi se va răspunde în câteva cuvinte nervoase şi de specialitate, din care nu vei pricepe nimic.

5. Pacienţii români sunt lipsiţi de simţul măsurii şi de discernământ. Nu degeaba circulă şi expresia: Noi i-am spurcat pe doctori la caşcaval! Care dintre noi merge la medicul de familie (medic care trăieşte bine din procente provenind din salariile noastre!) fără măcar o ciocolată sau un pachet de cafea pentru a obţine o reţetă compensată? În România totul, absolut totul funcţionează după reţeta afacerilor: numai că unii fac afaceri ilegale. Pentru că este ilegal să iei bani (oricât de recunoscător îţi rămâne pacientul pe vecie) pentru o muncă deja plătită. Că este plătită bine sau prost, cine a spus că adevărul şi dreptatea sunt totuna?

Cunosc cazuri de la prima sursă (pe unele le-am trăit eu în spital, altele, grave - cu medici care condiţionează intervenţiile chirurgicale de sume imense sau de produse în natură, cum ar fi porci, viţei etc. de la oameni amărâţi, care de-abia îşi duc zilele - de la o prietenă care-i asistentă şi deseori devine depresivă din cauza celor trăite în spitalul în care lucrează; se vor întreba unii: De ce nu reacţionează? Pentru că ar fi anihilată în doi timpi şi trei mişcări, are doi copii, ar rămâne pe drumuri! Nu e decât asistentă! Mă întreb de ce ar mai trebui date în vileag astfel de lucruri ca şi când ar fi excepţii, când ştie toată naţia ce se întâmplă, că este un întreg sistem corupt...)

6. Deci, cazurile astea răzleţe cu doi chirurgi "corupţi" seamănă izbitor de bine cu "condamnarea torţionarilor" Vişinescu şi Ficior... Cele două fumigene mediatice nu vor rezolva problemele din sistem (din cel medical şi din cel general etic şi moral românesc). Pentru că este nevoie de o viziune integrată de ansamblu. Cine să o fi gândit? Au avut interes taberele ce ne "reprezintă" de peste 23 de ani? În frunte cu cine: cu Ion Iliescu, cu Emil Constantinescu, cu Traian Băsescu? Trei preşedinţi, trei orientări aparent diferite, convergând spre acelaşi dezastru naţional. 
7. Îi întreb azi - evident, retoric - pe medicii aceia de la Polizu, de acum 12 ani, cum de şi-au permis să se numească medici într-un astfel de loc, în care pacientele gravide sau lăuze erau lăsate în mizerie (precum deţinuţii politici pe vremuri, în puşcării), înfometate (în timp ce medicilor şi asistentelor le erau asigurate bucăţile bune din cazanul comun, plătite de asigurările noastre medicale), umilite şi speriate că nu mai au bani să-i sature pe cei din personalul medical al spitalului? S-au legat vreodată cu lanţuri (fie şi ale bunului simţ) în faţa spitalului spre a protesta împotriva încălcării demnităţii umane? 

(Jurnal de Polizíe - aşa a fost botezat de Paul Goma)

8 sept. 2001, 17,15

S'întă Măria Mică, Spitalul de Obstetrică-Ginecologie POLIZU

- din 28 august sînt în spital; am venit pt. un consult obişnuit la ginecologul meu şi el m-a internat pe motiv de hipertensiune arterială (14,5/9,5) ... indusă de sarcină şi, evident, periculoasă pt. copil. 
(...) 

- curăţenia spitalului: zace într-o mizerie de nedecris (pt. un spital). Gîndacii sînt în elementul lor, veceurile put, n-au capace, apa nu se trage, pereţii, gresia, caloriferele sînt mînjite de căcat, sînge şi de tot felul de mucozităţi; este greu să-ţi imaginezi o femeie cu burta la gură cocoţîndu-se ca o găină pe veceu ca să-şi facă nevoile; te constipi, stai încordată ca să nu aluneci, nu ai de ce să te sprijini... of, of, of! Duşul e un fel de a spune; aceeaşi mizerie, scurgerea înfundată, astfel că nu poţi să intri în bazin ci doar să faci echilibristică pe laturile lui; ah, şi duşul ca atare lipseşte, iei apă cu mîna sau cu o sticlă de la robinet şi arunci pe tine.

- masa: „ca la spital“, cum se spune în România. Micul dejun – 8,00 –8,15 – un soi de lapte (praf şi f.f. diluat) cu cacao plus o felie mică triunghiulară de caşcaval plus 2 felii de pîine şi o bucăţică de 1-1,5 cm lungime şi cîţiva mm grosime de margarină şi o pată de gem spoită în mijlocul farfuriei (pata fiind porţia pt. 4 persoane); cele patru felii de caşcaval şi cele patru bucăţele de margarină înconjoară pata de gem; această farfurie reprezintă micul dejun pt. 4 femei (gravide şi lăuze); într-un coş de plastic se află 8 felii de pîine (cîte 2) aşezate în rozetă; dacă n-ai cană de acasă nu bei lapte. Prînzul – 13,00 – 13,15- o zeamă cu urme de legume la felul 1; nişte legume (cartofi, fasole verde, vinete de la borcan sau varză, ah, era să uit nelipsitul orez) lîngă care se aruncă un os de pasăre (niciodată picior sau piept) sau un cub de slănină de porc (un f.d.p. ar spune că e o mîncare perfectă pe lîngă arpacaşul din închisoare!) la felul 2; un măr sau un cub de griş sau puţin orez cu lapte (pt. griş şi orez trebuie să ai cana cu tine) la desert. Cina – 17,00 – una din legumele de mai sus (fără carne) şi, în cana personală, compot (o zeamă oarecum brună) sau mămăligă cu brînză de vaci (tot în cană).

11 sept. 2001, 18,00, tot la Polizu

(...)

Terminat de recitit Culoarea curcubeului în spital. Citit cam 100 p. din Ostinato (merge mai greu, nu?, că e o carte „grea“, cum a spus cineva!).

Aflu acum de la o asistentă speriată despre atentatul de la Pentagon. Pare ireal! Spune că a văzut imagini la CNN şi nu-i venea să creadă că e adevărat, că nu e un film!

14 sept. 2001, 9,00, mereu Polizu

Nebunia asta cu teroriştii ne-a zăpăcit. Ieri a fost Oghi la mine să-mi aducă mîncare şi mi-a prezentat toate scenariile preluate de la posturile străine. Mi-a făcut bine să discut cu el, pt. că de peste 2 săptămîni mă simt ruptă de lume.

Tensiunea s-a stabilizat oarecum în jurul valorii de 12/7 sau, cum spun doctorii, sînt deja normotensivă. Cel mai mare pericol pt. mamă şi făt (la o tensiune de peste 15/10 – valoare pe care eu am atins-o!) se numeşte Eclampsie, pot muri amândoi la naştere, iar copilul poate avea deja probleme, înainte de a ieşi. Am citit asta aseară. Am emoţii turbate.

Multe lucruri mi-au venit în minte; aş fi vrut să le scriu, dar... mereu mi se taie firul de la cîte ceva, Acum, spre exemplu – avem în salon o fată de 18 ani (ţigăncuţă? nu ştiu!), care nu are asigurare, nemăritată legal, întreţinută de mamă (care nu are carte de muncă, aşadar nici asigurare etc.). Gravidă în 32 de săptămîni, i-au dat un diazepam şi un ovul, nu se uită nimeni la ea pt. că n-are bani. La vîrsta asta gestaţională ar fi trebuit să-i facă tratament pentru maturarea copilului, ea fiind în situaţia de a naşte prematur pt. că a venit cu contracţii. Şi acum vor s-o dea afară. A mai pierdut un copil de nici 900 de grame. Of, Doamne, asta-i România cea fascinantă! Era aşa de simplu să obţină o hîrtie de la primărie că n-are venituri! Dar ei vor s-o dea afară pt. că n-are bani să-i îndoape pe doctori, pe asistente, pe infirmiere, pe dracu’! Putea foarte bine să nască cu un rezident. Doar ei nu şi-au pierdut omenia în totalitate, pt. că sînt dornici să înveţe, să ajungă precum cei care îi maltratează şi care ne jupoaie pe noi.

- există trei soiuri de medici ginecologi: 1) vedetele - la care ajungi cu greu, care te tratează ca şi cînd ai fi un rahat şi care costă de la 5 milioane în sus; ei se numesc DIRECTORUL, PROFESORUL; dacă întrebi pe cineva cum îi cheamă, nu contează „Am născut cu Profesorul!“; 2) afaceriştii - banu’ jos- dacă-i convine suma se uită cum trebuie la tine, vine noaptea de-acasă (dacă nu-i de gardă) etc.; 3) medicii buni – vin în fiecare zi în salon să te vadă, sunaţi pe mobil vin la orice oră să te asiste („să te nască“); nu au tarif prestabilit şi, cel mai reconfortant, nu vor să primească nimic înainte de. ...

- tocmai a trecut „vizita“. Frecţie!

(...)

- [Doamne, Ostinato este un poem!]

 (...)

Azi, prietenul nostru O. spunea că el nu poate să mai citească o carte care are mai mult de 300 de pagini. Eu citesc Ostinato drămuind-o, revenind, pătrunzîndu-mă de ea. Cînd mă perturbă ceva, citesc cîteva pagini din Neagu Djuvara (O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri)... Mă relaxează şi mă face să reevaluez sau să-mi clarific unele lucruri. Între timp am citit şi cartea unui f.d.p. de la Piatra-Neamţ, Iacob Pintilie, prieten cu dr. Emil Căpraru, şi el f.d.p.

(...)

"Şi ce ştie el ce-i aia să împarţi oamenii în două: cei care sînt şi cei care au să devină." [P. Goma, În cerc] ...