joi, 29 septembrie 2016

„Dac-ar face plopul pere și răchita micșunele...”, II.

„Dac-ar face plopul pere și răchita micșunele...”, II.
A copia = a fura!

O capcană în care cad chiar și cei mai inteligenți dintre noi este că lucrurile merg bine/ rău datorită/ din cauza unei persoane aflate într-o situație/ funcție-cheie. Sunt mulți care opinează că nu cred o iotă din faza cu plagiatul Codruței. Au argumente? Nu au. „Argumentul” lor ar fi contextul în care a explodat știrea, context care ar face din informație un element de diversiune și manipulare. Oare?
În primul rând, așa-zisa știre nu este o noutate, ci o înghețată reîncălzită, care se dorește a fi reînghețată, de dragul binelui națiunii, pentru că, nu-i așa?, Dna Kovesi este Cavalerul /sic/ Dreptății în România.
O întrebare, așa, la nivelul „superficial” al percepției vizual-mentale: V-a făcut vreodată impresia că este o tipă foarte... nici nu găsesc termenul potrivit, să zicem: tare? O lăsăm așa, vagamente evazivă, ca expresia să le poată cuprinde pe toate: inteligentă peste media politicienilor și funcționarilor, hotărâtă, dură, spontană, cu iniţiativă, cu umor englezesc etc.
Diversiunea s-a produs, dimpotrivă, în momentul primei explozii, cea reală, atunci când cei care veghează la binele și la siguranța noastră /ha, ha, ha/ au decis să mușamalizeze plagiatul șefei DNA, dintr-un înalt simț patriotic și tralala. Pentru că, nu-i așa?, nu e momentul să dai de pământ pentru o nimica toată cu cea mai dintre cei mai luptători pe viață și pe moarte cu corupția din România. Și mușamalizarea au făcut-o de comun acord, cine alții?, șefii Corupției din România.
Să ne mai mirăm că în scumpa noastră țărișoară Corupția este trainică, beton-armat, asemeni unui stabiliment cu felinar roșu la poartă? Toată lumea știe ce-i acolo, unii îl vizitează, majoritatea îl ocolesc, din diverse motive, poliția mai face câte o razie din când în când, așa, la sanchi!?
Dacă lupta anticorupție este pe bune, de ce n-ar mai continua ea în caz că Dna Kovesi ar fi nevoită, moralmente vorbind, să-și dea demisia, așa cum e firesc? Cât de puternică este, încât să se prăbușească totul odată cu plecarea ei? Parcă trebuia să însănătoșim sistemul cu lupta împotriva corupției, nu să ne mințim la infinit cu o așa-zisă luptă împotriva corupției.
Au trecut 27 de ani și încă n-am ieșit din tiparele gândirii controlate. Încă nu putem, la nivel de majoritate (electorală), să discernem între bine și rău, între corupt/ necorupt, profesionist/ neprofesionist, adevăr/ minciună. Pentru că, acesta este adevărul (care doare, dar degeaba): ne place să stăm cu gura căscată la tătuci și mămuci, să ne simțim pierduți când dispare unul dintre ei (înlocuit din motive de imagine sau pur și simplu la pușcărie, de penal ce este!), pentru că am rămas niște inculți din punct de vedere politic, social, pur și simplu cultural în sensul cel mai larg. Dacă nu ai cultură, nu ai nici discernământ. Dar măcar pe un cât de cât bun simț am putea să mizăm! Cât de tari şi profesionişti ar fi cei din capul treburilor ţării, ei nu muncesc-gândesc-acţionează în locul nostru. Sau da??!!
Unul dintre cele mai simple lucruri în România este să obții un doctorat-plagiat. Și plagierea nu este neapărat din cauza doctoranzilor trecuți prin studiile superioare ca gâsca prin apă, lipsiți de norme elementare de etică profesională și metodologie științifică (acestea există indiferent că ești inginer, medic, actor, literat sau istoric atunci când scrii o lucrare: de grad/ licență/ masterat/ doctorat). Ei sunt niște victime-solidare-la-furt. Ci, mai ales, din cauza formatorilor, a profesorilor, a sistemului de învățământ din țara noastră. Sistem înseamnă oamenii care îl întrețin. Să o spunem tare: în România sunt foarte puțini profesori universitari necorupți, profesioniști în toată puterea cuvântului! Toți cei care avem un dram de demnitate știm acest lucru, toți ne-am izbit de probleme din cauza lor. Toți avem și rude sau prieteni care au susținut examene de grad/ licență/ masterat/ doctorat. Eu însămi pot da multe exemple, care îmi permit să spun: este un sistem corupt, cu detalii mizerabile, de promiscuitate, inacceptabile în asemenea grad, într-o țară civilizată.
Așa că de ce ne-am mira că șefa DNA ar fi plagiat. Este dovedit! Mai mult, se pare că a furat nu doar din cele trei lucrări deja numite de o comisie, dar un scriitor cunoscut scrie pe pagina sa de facebook că a copiat și dintr-o carte a tatălui său!
M-am confruntat eu însămi cu această boală națională, fiindu-mi luate cu japca textele și puse într-o lucrare de doctorat, devenită carte ulterior. În ultimii ani am descoperit, redactând diverse volume, de autor sau colective (în unele fiind și eu autoare), cum unii dintre colegii noștri din lumea cercetării copiază fără jenă. Dar chiar fără nicio jenă! Încât am ajuns să mă întreb dacă au învățat la facultate (deși cred că măcar teoretic se învață chiar la liceu) cum se elaborează o lucrare, care sunt normele citării etc. Am 22 de ani de experiență ca redactor și cercetător și sunt îngrozită de halul și nivelul la care a ajuns meteahna copiatului la noi. Și asta denotă corupție mentală profundă. În loc să încercăm să o scoatem basma curată pe șefa DNA, aplicând altă măsură decât unica măsură căreia trebuie să ne supunem toți, mai bine să ne întrebăm:
De ce crede majoritatea românilor că un om în funcție-cheie nu poate fi înlocuit? Dacă, într-adevăr, fără Codruța se pierde bătălia anticorupție, înseamnă că este o luptă falsă, o manipulare. Pentru că niciun om nu poate lupta singur împotriva unei armate, fără propria sa armată. Un sistem nu se poate baza pe un singur om. Așa cum o dictatură nu se menține la putere cu un singur om. Un om puternic într-o funcție înaltă și unde se văd rezultatele înseamnă, în realitate, o armată de oameni puternici și profesioniști alături de el. Altfel, dacă se ține morțiș la o persoană anume, e limpede că un grup de interese ține cu dinții la persoana respectivă, care este un pion manevrabil, care la rândul lui manevrează, manipulează. Iar marile interese, frauduloase, din România sunt transpartinice. E limpede ca lumina zilei. Și, cum spuneam, nu cred în ruptul capului că Dna Kovesi este acel cap al oștirii, comandantul suprem al armatei care ține trupa unită în frontul de luptă, care asigură coeziunea și strategia de război etc.
Deci, s-o lăsăm pe Codruța să-și revadă în liniște lucrarea de doctorat, da data aceasta cu un ochi autocritic.
O să devenim mai demni atunci când, indiferent de contextul politic, orice abuz/ furt va fi pedepsit, indiferent cine este persoana vizată. Abia atunci vom putea spune că și în România funcționează treburile, indiferent cine vine la conducere. O să fim sănătoși la minte și vom avea o conștiință mai curată atunci când vom accepta că a copia din lucrările altora fără semnele citării și spirit critic și analitic este egal cu a fura. A fura! Direcția Națională Anticorupție se ocupă de fraudă, de furt calificat. Iar la conducerea ei trebuie să fie cineva dincolo de orice suspiciune.


Am mai scris despre tema plagiatului-la-români în iulie 2012